Umbra primarului Telbisz la Timişoara
Carol Telbisz a fost primarul de veșnică pomenire al Timișoarei. Un bărbat curajos care a avut îndrăzneala să ceară împăratului demolarea zidurilor cetății, ziduri ce au apărat onoarea imperiului în cele 107 zile de rezistență în fața asediului trupelor revoluționare maghiare. A avut cutezanța să ia alături de el un tânăr arhitect vizionar, pe László Székely, cel care a pus bazele strategiei urbanistice a Timișoarei.
În perioada în care a administrat Timișoara, a dezvoltat și realizat proiecte uimitoare, chiar și pentru ziua de astăzi: Uzina hidroelectrică sau turbinele, Tramvaiul tras de cai a fost înlocuit cu tramvaiul electric. A susținut industria și antrepronoriatul local, astfel au apărut multe fabrici noi: Fabrica de Ciocolată Kandia, Fabrica de Lanţuri, Fabrica de Pălării Paltim, Fabrica de Trăsuri, Fabrica de Chibrituri, Fabrica de Pantofi Turul, Fabrica de Textile.
Carol Telbisz a acordat o atenţie deosebită şi sportului. Datorită echipei sale, au apărut în Timişoara prima pistă de biciclete Velocitas, primul stadion (astăzi Stadionul CFR, în pericol de a fi transformat în zonă de blocuri de lux), precum şi cluburi sportive. Cultura şi educaţia timișorenilor au fost de asemenea printre preocupările sale de bază, precum Liceul de Băieţi (astăzi „C.D. Loga”), Liceul de Fete (astăzi ”Carmen Sylva”), Școala de învățători (astăzi „J. L. Calderon”), Şcoala Profesională (astăzi Liceul Electromotor). De asemenea, a susţinut şi construcţia lăcaşelor de cult, indiferent de confesiune, printre care: Sinagoga din Fabric, Biserica Millenium, Biserica Sfântul Ilie.
A acordat o atenție deosebită şi persoanelor cu nevoi speciale.
În timpul mandatului său au fost construite Orfelinatul Gisella (astăzi
Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie) şi Institutul pentru Surdomuţi.
Carol Telbisz a fost un primar activ şi dedicat, care a iubit Timişoara şi a avut realizări remarcabile în timpul mandatului său, care au schimbat faţa oraşului. De aceea, nu înțeleg de ce memoria sa este ignorată, la fel și mormântul său.
Sâmbătă, împreună cu o parte din echipa de consilieri ai Alianței pentru Unirea Românilor, am curățat mormântul marelui primar al Timișoarei de indiferența ”bunei guvernări useriste”, ai căror membri nu coboară din ”norișorii roz” pe pământ, ca să-și murdărească manichiurile și gleznuțele golașe cu pământ, licheni, spini, praf și buruieni. Ei știu doar să împacheteze nimicul într-un colet strălucitor pe care să-l livreze și să-l pună înaintea timișorenilor.
Bela Bartok
În Timișoara și în Banat nu au fost etnii, doar bănățeni!
Răsfoind metaforic paginile de istorie, observăm că au fost secole în care, noi cei din Banat, am împărtășit aceleași valori spirituale și materiale, am fost vecini de case, de străzi, ne-am bucurat și ne-am întristat împreună. Am suferit când granițele ne-au despărțit.
Pentru că, suntem în Banat, locul unde termenul de națiune sau etnie este foarte rar folosit, putem ridica o întrebare: aici, la noi în Banat, unde începe cultura maghiară, și unde se termină cultura românească, nemțească ori sârbească? În condițiile în care la Ciacova, la câțiva kilometri de Timișoara, s-a născut Dositej Dimitrije Obradović, descris ca fiind un mare iluminist care a influențat puternic cultura sârbă prin scrierile sale.. Marele compozitor Bela Bartok s-a născut la Sânnicolau Mare, studiază muzica populară slovacă, românească, ucraineană, sârbă, croată, bulgărească. A fost preocupat de aspecte comune ale creației populare din Europa, Asia și Africa. Banatul și Timișoara sunt una în tot și în toate.
Fiecare popor din acest ținut binecuvântat a împărtășit valorile fiecăruia, am trăit în bună înțelegere pentru că termenul Cultură reprezintă o moștenire, o moștenire ce se transmite în popor, cu voia sau fără voia politicienilor prin cuvinte, scriere, arte, prin presa scrisă, radiou, televiziunea, internet. În același fel se transmit ritualurile, cunoștințele, religia.
Că am adus vorba de televiziune și radio, cei de generația mea cu siguranță își aduc aminte, atunci când în anii comunismului, ne era restricționat accesul la spațiul european, cu toții urmăream Televiziunea din Belgrad, care ne-a oferit o alternativă la cultura de masă. Am avut ocazia de urmări Campionatul Mondial din anul 1986, și l-am văzut pe Maistora Maradona, sau de emisiunea pentru copii Crtani Film, în care urmăream cu sufletul la gură isprăvile lui Tarzan, sau ascultam populara emisiune Radio Karavan a Programului 1 de la Radio Belgrad, ce era în fiecare zi de la ora 15, ora României.
Consider că este un moment oportun prin care să mulțumim celor de la Radio Televizija Beograd pentru momentele în care ne-au marcat copilăria și poate, ne-au cizelat ca oameni!
